6 noiembrie 2016

"Ultima noapte de razboi, intaia noapte de dragoste"

Nu stiu daca exista un moment mai intim cu mine, in care imi pot omagia varsta, ca acesta in care scriu ceva de ziua mea si emotia e cu mult mai speciala.

Dar, in povestea vietii mele, eu voi scrie si la 80 de ani.
Iar gandurile-mi suna cam asa:

" Pana la 27 de ani am fost un haos, o nebunie curata.
Insa de la 28 de ani si pana acum, am fost cu adevarat fericita. 
Eu, abia in ultimii 52 de ani mi-am trait cea mai frumoasa parte a vietii.

 In primii 27 de ani, am fost, la randul meu, copilul generatiei care urma, cu directii precise, regulile societatii in cliseul "scoala, loc de munca,casatorie, familie, copii si gunoaiele ascunse sub presul scump si frumos brodat din fata casei, ca sa avem imagine buna in lume."


Dar, de la 27 pana la 28 am luat cele mai bune decizii care m-au scos din turma si, pur si simplu, m-au transformat.
Cu atat mai mult, de cand am plecat din tara si am reusit sa sterg amprentele celor mai sufocante atitudini din ultimii ani "


Tututor ne place sa fim pupati in fund. Si ne cărdăşim ca sa ne pupam in fund. 
Pentru ca, hai sa fim seriosi, cui i-ar placea sa apartina unui grup unde, ceea ce ar fi de aratat (de la case, masini pana la nunti si petreceri ) nu starneste un pic de invidie si simt competitiv?
Unde, complimentele spuse cu zambete false pe fata, curg siroaie si politeturile teatrale sunt la ordinea zilei, zise ce-i drept cu nodu-n gat.
Nuntile alea cu 200 de persoane, petrecerile alea unde totul e perfect de te complexezi ca n-ai facut si tu asa ceva de ziua ta/ botez/cumatrie s.a.m.d. ,  obligatiile gen " a venit la mine, n-am ce face, tre' sa ma duc, pana mea! "....

Pe bune, imi aduc aminte cata parada, cata risipa de bani si de timp, cata infatuare.  Am gustat din fiecare experienta.
Si pentru ce? Pentru cine? 

Oamenii te vor judeca oricum pentru orice eşti, orice faci, orice gândeşti şi transmiţi, pentru ce crezi. Întotdeauna vei deranja pe cineva şi nici măcar nu depinde de tine. Fiecare e la nivelul lui de înţelegere pe care odată şi odată îl va depăşi. Dar până atunci, pentru ce preferi să fii judecat? Pentru măştile tale sau pentru autenticitatea ta? (Pera Novacovici)  
Eu am reusit sa traiesc linistita fara a mai astepta feedback-uri pozitive si fara a mai depinde ( moral vorbind) de parerile ( musai pozitive!) ale celor din jurul meu. 
Nu sunt ipocrita si recunosc ca ma simt bine cand sunt admirata, laudata, complimentata etc. Diferenta insa, o face sursa acestora si scopul pentru care sunt adresate. Iar eu, am invatat asta: deosebirea dintre falsitate si sinceritate; dintre complezenta si firescul lucrurilor. 
Am iesit din zona de confort, mi-am asumat riscuri, mi-am luat in carca toate parerile si criticile si m-am spalat pe cap cu ele. Pentru ca am preferat sa fac, sa fiu si sa am langa mine ce mi-am dorit eu cu adevarat si nu ce era in tipare.



Pentru ca m-am chinuit tare mult si m-am consumat grozav cand oamenii mi-au intors spatele, m-au judecat sau pur si simplu nu mi-au mai vorbit. Unii nu au mai avut curaj sa ma abordeze si eu i-am incurajat, tinandu-i la distanta iar altii nici nu mai voiau sa auda de mine. Cei mai multi dintre ei au fost socati, fireste. De parca as fi avut nevoie de acordul lor, de sfatul lor, de consiliere...de 3 de DA, nu stiu... 
Cum am putut eu sa ma prefac si sa joc atat teatru?!?! Fereasca Dumnezeu!!

Si m-am chinuit, consumat inutil.  Mi-am dat seama ca fiecare este educat si format sa vada lucrurile in mod atat de personal sau doar prin asociere cu propriile experiente, neraportandu-se la legea universala a firii: toti suntem diferiti, avem constiinte diferite si emotii diferite.
Mi-am dat seama ca altii sunt influentabili. Altii sunt lasi. Altora nu le pasa. Altii nu pot avea pareri, pur si simplu.
Daaar! Nu mai e vorba despre mine aici. Nu e problema mea daca ai ales sa te retragi ,sa comentezi sau sa nu te bagi. Nu mai e problema mea daca ma placi sau nu, serios! E fix alegerea ta si , mai mult, trebuie sa ti-o asumi!
Eu mi-am gasit linistea, crede-ma!



Si sa mai zic ceva: 
De cand sunt intr-o relatie care, da, e dezaprobata, criticata, condamnata, bla bla bla, am invatat, de asemenea, sa nu ma mai c*c pe mine , pardon, pe Facebook. 
Din bun simt si din dorinta de a nu sfida, evident. 
Sunt nesimtita, insa nu la nivelul de rade in nas sau de a arata lucruri doar de dragul de a-i vedea pe unii ofticati. Sufar cronic de diplomatie si eleganta in exprimare (pacat!)
Bai si eram frustrata, nu-mi convenea! Ca as fi vrut sa vada toti,  sa le arat eu lor, sa vada ei .....  stop!!
O data cu vindecarea de "gura lumii" mi-a trecut si de setea de like-uri si de aprobarea celorlalti. 
Nu sunt de acord cu stereotipurile, cu spiritul de turma. Refuz sa fac ceea ce se intampla la cei mai multi dintre utilizatori, pe conturile lor:  sa "partikip" la toate porcariile din spatiu virtual, sa pun poze cu fiecare fel de mancare, sa pun cate un selfie in fiecare zi, sa-mi dau check in in fiecare statie de autobuz, sa urlu in toate pozele, in gura mare cat de fericita sunt eu cu "iubi", sa distribui toate icoanele, bancurile si toti copii cu malformatii. Imi amintesc cum abia asteptam sa ajung la nunta, la club, la party... la masa, sa fiu machiata si aranjata si sa-mi fac poze, sa le postez *having fun* si sa astept like uri si comm gen *frumoasa!!! 
Recunosc, sunt un pic jenata.

Acum, vad facebook-ul ca cea mai la indemana metoda de a ramane conectat cu aproape toti oamenii pe care ii cunosti. Sa stii cand face omu' copii, cand pleaca in vacanta, cand se casatoreste. E dragut sa fii la curent cu viata personala a fiecaruia :)

Stii cum e sa traiesti o viata, sa faci o excursie, sa vizitezi locuri, sa faci multe selfie-uri si sa sarbatoresti evenimente fara sa faci albume publice pentru fiecare din astea? 
*hint - Nu te doare capul nici de baterie si de acoperire.

Extrem de intim, linistitor, relaxant.


Nu e nimic gresit in a arata lumii (de cele mai multe ori lume inchipuita de tine,unde toti isi baga gheara-n gat cand te vad asa de happy) ce momente faine traiesti tu. Arata, posteaza, ne bucuram pentru tine!

Daca o faci, insa, in vacanta aia superba sau la petrecerea aia super misto, in timpul ei, la masa, langa partenerul tau de viata, in timp ce si el face acelasi lucru ..... deja pun la indoiala fericirea aia a ta suprema si distractia aia maxima, pe bune!
Deja ma bucur atat de mult ca sunt doar in pijamale, in pat, poate nu fac nimic deosebit si ma uit la pozele tale dar sunt unde trebuie, langa cine trebuie.

Daca nu am 100 de selfie-uri, nu dau check-in in fiecare restaurant sau hotel, daca nu arat lumii intregi ce "simtindu-se indragostita" sunt eu, crede-ma, Alice e tare bine. Mai bine decat a fost vreodata. 

Cred ca am calatorit intr-un an cat n-am calatorit in zece. Si am vazut locuri atat de frumoase incat pozele pe care le-am facut sunt minciuni pe langa emotiile pe care le trait acolo. Iar libertarea si nepasarea care ne plimbau pe strazi, de mana, m-au facut sa-mi doresc asta, in fiecare capitol din viata mea. Sa fiu libera si neconditionata de nimeni si nimic. Sa-mi traiesc cele mai speciale momente discret, fara sa am nevoie de spectatori si aplauze.


M-am vindecat de multe rani, complexe si frustrari.
Am invatat sa vad partea buna din fiecare lucru. De fapt am fost invatata.
Am invatat sa-mi analizez temerile, defectele si greselile si sa le domin.
Am invatat sa nu ma mai judec.
Am invatat sa mi controlez furia.
Am invatat sa iubesc dezinteresat.
Am invatat sa pun pret pe adevaratele valori. De fapt am descoperit adevaratele valori.
Am descoperit oameni!!  Oameni de la care am invatat ce inseamna o relatie de prietenie neviciata. 
Si toate acestea intr-un an....
M-am dezbracat de cele 100 de masti, m-am inconjurat de prieteni de care nu mi-a mai fost teama sa ma apropii, am citit, am vorbit, am scris si am ascultat.
Urmez alt vis. Visul meu!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu