25 iunie 2010

Clisee

O persoana draga mi-a zis intr-o zi ca eu am unul din cele mai amuzante bloguri din toate pe care le-a citit.

Lumea mă ştie cu zâmbetul pe faţă,e arma cu care am învăţat să sfidez problemele.
M-am săturat să mă explic atunci când zâmbesc; o fac fără să aştept ceva în schimb…
… atunci când ajut, o fac de drag, o fac pentru că vreau, pentru că pot…
.... atunci cand arat ca nu-mi pasa, o fac pentru ca intradevar nu-mi pasa !!!
.... atunci cand  ma comport total opus de felul in care va asteptati voi, o fac pentru ca nu voi fi niciodata cum vreti  voi !
Pentru că lumea m-a învăţat multe tâmpenii, dar şi să întreb mereu “de ce nu?”
De-ar fi asa uşor să construieşti oamenii şi poveştile de la zero si să le desenezi emoţiile în culori.
Să-i faci să te iubească pentru ceea ce eşti, nu pentru ce-ai putea să fii sau ceea ce ar putea realiza din tine.
Să vadă în paşii tăi noi începuturi…
De-ar fi atât de simplu să-ţi prinzi visele în palmă, să nu mai cauţi umbre ci împliniri.
Să fii tu însăţi, cu capul sus, norocoasă că ai ajuns să te cunoşti.
Nu prea găsesc motivul pentru care am aruncat aici aceste frânturi de viaţă, poate doar pentru cazul în care se întreabă cineva încotro zbor.
Ieri, dupa o discutie, am inteles a mia oara ca viata nu te uita si am descoperit ca am un gol in inima care se cere umplut...


P.S.  Mi-e pofta de mare , de o cana mare de cafea servita in liniste pe terasa ....



“… ea îi puse un deget pe buze, şi ca pentru sine însăşi, murmură: - Să nu cerem niciodată nimic de la viitor” - Arthur Schnitzler, “Cu ochii larg inchisi”

3 comentarii:

  1. nu stiu de unde ti vin toate aceste trairi si sentimente , dar stiu sigur un lucru, sunt mandra ca esti fata mea.

    RăspundețiȘtergere